În perioada 16-18 ianuarie 2014, Asociația „MOLDSOLIDARITATE” în parteneriat cu Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri (CEDA), a organizat o instruire în domeniul dezvoltării abilitaților de lider şi antreprenoriale a participanților în cadrul proiectului „Femeia Romă primul pas în ascensiune”.
Programul instruirii a oferit posibilitatea participantelor de a analiza propriile abilitați de lider si aptitudini de a se lansa ca antreprenori pe piața din Republica Moldova.
La instruire au participat 15 fete rome cu vârsta cuprinsă între 16-20 de ani şi 3 femei- mediatori comunitari, din regiunile: Chişinău, Hînceşti, Parcani, Mingir, Cărpineni, Străşeni, Drochia. Instruirea de la egal la egal s-a axat pe un exercițiu de dezvoltare a unui plan de afacere în baza unei idei selectate de echipă.
Pentru a putea structura planul, participantele au fost instruite şi au primit informații de bază despre următoarele noțiuni:
– Bazele Antreprenoriatului
– Analiza SWOT a afacerii
– Microeconomie
– Marketing
– Management
– Deprinderi de prezentator
– Structura unui plan de afaceri
În urma explicării conceptelor cheie, participantele au lucrat în grup la dezvoltarea ideii de afacere. Aceasta a fost o provocare pentru ele, în contextul faptului că lucrul în grup a presupus găsirea unei idei comune, repartizarea sarcinilor şi crearea unei atmosfere care a scos participantele din zona lor de confort. Sesiunile interactive au permis participantelor să înțeleagă structura planului de afaceri şi să asimileze mai ușor informația.
Training-ul a fost organizat la Sanatoriul „BUCURIA” de la Vadul-lui-Vodă.
Traineri: Olga Şuleanschi, Iulia Macarenco