Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), în cadrul proiectului MEEETA III, finanțat de Fundația Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein (LED) a lansat în luna decembrie 2015 o serie de ateliere care pun în discuție formarea competenței antreprenoriale în cadrul școlilor profesional tehnice. Atelierele sunt destinate profesorilor de discipline generale din aceste instituții, primele ateliere desfășurându-se la Chișinău pe 16 și 17 decembrie 2015, respectiv, pentru profesorii de Matematică şi pentru profesorii de Limba Romană.
Necesitatea organizării unor astfel de ateliere rezultă din faptul, că în conformitate cu noul Cod al Educației competența antreprenorială este una dintre cele 9 competențe de bază obligatorii pentru întreg sistemul educațional. Prin urmare, formarea ei la elevi are loc, în măsura posibilității, prin intermediul tuturor obiectelor predate.
Pe 21 şi 22 ianuarie 2016 au avut loc următoarele două ateliere pentru profesorii de Informatică / Tehnologii informaționale şi respectiv, pentru profesorii de Limbi Străine din școlile profesionale din municipiu Chișinău. Au participat de asemenea şi profesori de „Bazele Antreprenoriatului” – pentru o corelare mai bună între cele două obiecte de cultură generală şi „Bazele antreprenoriatului”.
În cadrul workshop-urilor au fost abordate reperele teoretico-practice ale învățării axate pe competențe, a fost discutată competența antreprenorială, specificul ei și importanța ei pentru promovarea activității antreprenoriale în calitate de opțiune în carieră. Profesorii de IT au identificat oportunitățile de dezvoltare a competenței antreprenoriale în cadrul disciplinelor lor, găsind tangențe între disciplina lor şi disciplina Bazele antreprenoriatului. La fel, profesorii de Limbi Străine au avut sarcina să elaboreze o unitate de învățare în care au introdus elemente pentru dezvoltarea competenței antreprenoriale.
Participanții au primit tema pentru acasă care o vor prezenta la următoarea întâlnire.
Părerea participanților despre atelierele desfășurate a fost una pozitivă. Există premize ca ele să genereze rezultate interesante și anumite inovații educaționale. Iată câteva păreri concrete ale profesorilor participanți:
„Ca şi toate cele 9 competențe, competența antreprenorială este foarte importantă pentru a orienta elevii în cariera lor profesională, pentru ca ei să-și poată realiza un viitor acasă în Moldova”.
„La acest atelier de lucru am conștientizat cât de importantă este dezvoltarea competențelor prin realizarea inter-disciplinării. Vă mulțumesc mult pentru sugestiile oferite, mă voi strădui să le aplic”.
„Este important când se unesc mai multe discipline într-un singur scop, atunci putem vorbi despre eficiență”.
„Profesorul la orice oră, indiferent de disciplină, are rolul de a face legătura cu specialitatea studiată de elevi şi de aici reiese rolul major al dezvoltării competenței antreprenoriale”.
Traineri: Lia Sclifos, Victor Pitei.