News

Aspecte manageriale privind dezvoltarea unui sistem de ghidare în carieră la nivel instituțional, pe perioada pandemiei

După două ateliere organizate cu cadrele didactice din IÎPT, astăzi discutăm și cu cadrele manageriale la tema ”Aspecte manageriale privind dezvoltarea unui sistem de ghidare în carieră la nivel instituțional, pe perioada pandemiei”.

Suntem impresionați de bunele practici împărtășite de cadrele manageriale pentru ghidarea în carieră a elevilor, încadrate în planurile de activitate ale instituției, dar și activitățile de ghidare în carieră pentru cadrele didactice.

Discutăm și despre perspectivele de colaborare în vederea dezvoltării competenței de proiectare a carierei și a spiritului antreprenorial, identificând necesitățile de formare în acest domeniu, pentru a ne implica ulterior în formarea cadrelor manageriale.

Mulțumim tuturor participanților pentru discuțiile constructive! Mulțumim dlui Gheorghe Timoftică pentru moderarea atelierului!

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Reconceptualizarea Orientării Profesionale şi Consilierii în Carieră (REVOCC II), implementat de Centrul pentru Educaţie Antreprenorială și Asistenţă în Afaceri CEDA în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) şi cu suportul financiar al Austrian Development Agency (ADA) din fondurile Cooperării Austriece pentru Dezvoltare (ADC.)