Events

Conferinţa Naţională ” Activităţi Generatoare de Venit în Instituţiile de Învăţământ Profesional Tehnic”

Vă invităm pe 1-2 decembrie 2016, la Palatul Republicii, la Conferința Națională „Activități generatoare de venit (ACGV) în Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic (IÎPT)”. Conferința este organizata de Ministerului Educației al Republicii Moldova în colaborare cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) şi KulturKontakt Austria.

 

În cadrul conferinței va fi discutată eficiența activităților generatoare de venituri, implementate în Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic din Moldova . Aceste activități au fost pilotate în câteva Centre de Excelență, Școli Profesionale și Colegii din Moldova și au demonstrat că sunt foarte eficiente mai ales pentru îmbunătățirea calității educației prin perfecționarea instruirii practice și prin orientarea către piața muncii.

 

În prima zi a evenimentului șapte Instituții de Învățământ Profesional Tehnic pilot vor prezenta planurile Activităților Generatoare de Venit și rezultatele obținute în domeniul respectiv. Se va discuta despre viziunea partenerilor cu privire la elaborarea regulamentului cadru pentru ACGV și implementarea acestuia la nivel național.

 

În ziua a doua a evenimentului vor fi organizate ateliere de lucru tematice pentru a evidenția cele mai eficiente modalități de implementare a Activităților de Generare a Veniturilor în Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic din Republica Moldova, provocările existente și necesarul de adaptare la condițiile juridice și administrative.

 

La Conferință vor participa circa 200 de reprezentanți ai celor 88 Instituții de Învățământ Profesional Tehnic din Republica Moldova. Totodată, la Conferință vor fi prezenți Gerhard Kowar, Directorul KulturKontakt Austria, reprezentanți din partea LED Moldova, reprezentanți Ministerului Agriculturii și industriei Alimentare, Ministerului Finanțelor, Ministerului Culturii, Ministerului Sănătății, Ministerului Tineretului și Sportului.

 

Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) este o organizație non-guvernamentală, înființată cu scopul de a forma şi valorifica competențele profesionale, inițiativa individuală și spiritul antreprenorial prin educație, inițierea și dezvoltarea afacerilor.

 

Proiectul implementat de CEDA se numește „Activitatea de Instruire în Domeniul Antreprenoriatului şi Angajării în Câmpul Muncii în Moldova (MEEETA III), finanțat de fundația “Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED). Perioada de desfășurare a proiectului este martie 2014 – februarie 2017.

 

KulturKontakt Austria promovează, în numele Ministerului Federal Austriac al Educației și Afacerilor Femeilor, schimbul și colaborarea dintre instituțiile de învățământ din estul și sud-estul Europei și cele din Austria cu scopul de a sprijini reformele în domeniul educației în învățământul preuniversitar.

 

Proiectul Venituri din expertiza noastră (VEN), finanțat de Ministerul Federal al Educației și Femeilor, implementat de KulturKontakt Austria. Perioada de desfășurare a proiectului este martie 2014 – decembrie 2016.