Новости

La Chișinău va fi organizat, în premieră, Forumul Profesiilor: «O carieră de succes acasă»

«O carieră de succes acasă» — este sloganul unui Forum al Profesiilor, organizat, în premieră, pe durata a două zile la Chișinău, pe 19 și 21 octombrie. Evenimentul este desfășurat de către «Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă» (ANOFM), în parteneriat cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA), cu suportul financiar al «Agenției pentru Dezvoltare din Austria» (ADA).

 

Forumul Profesiilor are drept scop motivarea tinerilor în dezvoltarea unei cariere de succes în Republica Moldova, precum și dezvoltarea parteneriatelor locale în educația pentru carieră.

 

Evenimentul va debuta, joi, 19 octombrie, cu o masă rotundă care se va desfășura în incinta Academiei de Studii Economice a Moldovei. La masa rotundă au fost invitați reprezentanți ai administrației publice locale, instituțiilor educaționale, Direcției Educație, agenți economici. De asemenea, în cadrul Forumului, vor avea loc excursii tematice pentru elevi din municipiul Chișinău la Ministerul Educației, ANOFM, CEDA, dar și la companii cu practică în oferirea locurilor de muncă.

 

Totodată, sâmbătă, 21 octombrie, peste 100 de tineri din centrul Republicii Moldova (inclusiv municipiul Chișinău) se vor întâlni la ASEM cu oameni de afaceri și profesioniști în construirea carierei. Tinerii vor asculta discursuri motivaționale și vor adresa întrebări pe teme ce țin de stereotipuri în alegerea profesiei, instrumente de marketing personal (CV, scrisoare de intenție etc.), negocierea salariului și avansarea în carieră.

 

În a doua jumătate a zilei, participanții vor efectua vizite la câteva întreprinderi din municipiul Chișinău, în cadrul cărora se vor informa la fața locului despre posibilități de angajare și construirea unei cariere în sectorul real al economiei.

 

Participanții la Forum vor primi «Ghidul viitorului angajat» — o broșură ce conține informații utile despre elaborarea unui CV, lista târgurilor de carieră din Republica Moldova, site-urile de angajare, dar și informație despre locurile de muncă vacante, înregistrate la ANOFM. Broșura poate fi găsită aici: BROȘURA

 

Forumul Profesiilor este organizat, în premieră, în Republica Moldova. Evenimente similare au avut loc anterior în regiunea de sud a Republicii Moldova (Cahul), dar și în nordul țării (Soroca).

 

Forumul Profesiilor este organizat în cadrul proiectului “Reconceptualizarea Orientării Profesionale şi Consilierii în Carieră» (REVOCC), implementat de CEDA, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, ANOFM, cu suportul financiar al «Agenției de Dezvoltare din Austria».

 

Scopul lui este îmbunătățirea calității educației pentru carieră prin reconceptualizarea orientării profesionale şi consilierii în carieră a elevilor din învățământul secundar general şi profesional tehnic secundar.