Новости

Prezentarea Studiului de referință privind situația la zi în domeniul Ghidării / Proiectării Carierei

Miercuri 24.06.2015 a fost prezentat «Studiul de referință privind situația la zi în domeniul ghidării / proiectării carierei», realizat de către AXA Management Consulting În cadrul proiectului REVOCC, finanțat de către «Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare» (ADA).

 

La eveniment au fost prezenți, reprezentați ai Ministerului Educaţiei, ANOFM, societății civile, profesorii şi elevii din instituțiile în care a fost realizată cercetarea, experți în domeniul ghidării / proiectării carierei.

 

În acest context, dl Vitalie Popa, vicedirector AXA Management Consulting a prezentat rezultatele studiului, divizate pe patru aspecte de cercetare:

 

1. Cum este realizată ghidarea/proiectarea carierei în instituțiile educaționale.

2. Colaborarea cu variate instituții.

3. Intenții după absolvirea instituției educaționale.

4. Cum este percepută o carieră de succes.

 

Eșantionul cercetării a fost constituit din 110 profesori, 380 elevi, inclusiv din școlile profesional tehnice, 60 de părinti, 30 antreprenori şi reprezentanți ai Ministerului Educaţiei, Ministerului Muncii Protecției Sociale şi Familiei, Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă, partenerilor de dezvoltare etc.

 

Studiul a relevat faptul că ghidarea în carieră se realizează în proporție de 90,9%, profesori afirmând că în instituția pe care o reprezintă se desfășoară activități în acest sens.

 

În ceea ce privește elevii-participanți la studiu, aceștia au demonstrat un interes deosebit şi un nivel relativ înalt de utilizare a resurse electronice şi tipărite, necesare pentru evaluarea propriilor interese şi abilități. Astfel, 68,4% dintre ei utilizează materiale de evaluare a intereselor profesionale şi 76,6% – materiale de evaluare a abilitaților, sursele principale de proveniență a acestor teste/instrumente de măsurare fiind școala şi internet-ul. În acest context este necesar de menționat că în cadrul evenimentului elevii au sugerat că pentru ei este important şi binevenit ca materiale de testare şi alte informații cu referință la ghidarea carierei să fie disponibile în variantă electronică, online, ceea ce ar facilita accesul mai multor persoane la astfel de informații.

 

În cadrul studiului a fost cercetat şi nivelul de colaborare a instituțiilor de învățământ cu alte instituții implicate în procesul de ghidare/proiectare a carierei. Doar 29,1% din instituțiile de învățământ chestionate au menționat despre o colaborare cu AOFM teritoriale şi doar 16% au exemplificat cu cine colaborează în acest sens.

 

Din lipsă de colaborare între “actorii” cheie şi implicit a unui mecanism funcțional de conlucrare în rețea, mai mult de jumătate din elevii intervievați afirmă că nu au participat până acum la activități de dezvoltare personală şi orientare/proiectare a carierei.

 

Discuțiile inițiate în cadrul prezentării studiului au generat sugestii constructive în ceea ce privește procesul de ghidare/proiectare a cariere, mai exact a fost menționată necesitatea creării unui concept general al ghidării/proiectării carierei si necesitatea creării unui Centru Național de Ghidare în Carieră. De asemenea, participanții au apreciat relevanța studiului şi importanța acestuia, în special ținând cont de faptul că un astfel de studiu s-a realizat pentru prima dată în Republica Moldova.