Объявления

TERMENI DE REFERINȚĂ privind realizarea unei evaluări a serviciilor de ghidare în carieră în cadrul Instituțiilor din Învățământul Profesional Tehnic și a Instituțiilor de pe Piața Muncii din perspectiva de gen

 

Tipul contractului: Contract prestare servicii

Lansărea activității: 15 octombrie 2018

A. CONTEXT

Proiectul REVOCC II, implementat de Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în perioada 02.12.2017 – 30.11.2021 cu suportul financiar al Agenței pentru Dezvoltare din Austria, se axează pe trei obiective importante:

1. Crearea accesului egal și echitabil la servicii relevante de ghidare în carieră pentru elevii din Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic Secundar, care sprijină abilitarea lor economică și integrarea pe piața forței de muncă.
2. Formarea cadrelor didactice și manageriale în domeniul ”Managementul carierei”.
3. Crearea unui mecanism coerent de ghidare în carieră la nivel regional/teritorial.

Toate activitățile în proiectul REVOCC abordează aspecte de gen. Menționăm că în proiectul REVOCC I au fost realizate mai multe activități/acțiuni care au creat context pentru schimbarea situației în aceste domenii: implementarea Modulului ”Dezvoltare personală și proiectarea carierei” la educația civică și dirigenție, crearea și dotarea a 3 Centre de ghidare în carieră în cadrul structurilor teritoriale ANOFM Soroca, Cahul și Chișinău, instruirea cadrelor implicate etc. Unul din obiectivele proiectului REVOCC II, pune accent pe asigurarea accesului echitabil la servicii de ghidare în carieră. Stereotipurile de gen, cum ar fi existența ocupațiilor pentru bărbați și a ocupațiilor pentru femei sunt încă ancorate în societatea noastră, influențează deciziile de carieră a tinerilor și deciziile la nivel de instituții, chiar dacă se remarcă tendințe de schimbare. Promovarea conștientizării sociale în ceea ce privește diferențele de gen în educație, în domenii profesionale specifice, în ocuparea forței de muncă, în deciziile de autoangajare, etc. pot contribui la atenuarea treptată a inegalității de gen. Menținerea obstacolelor în asigurarea egalității, echității în educație și ocuparea forței de muncă pune în evidență necesitatea identificării unor soluții. În acest context se impune realizarea unei evaluări la nivel de instituții de învățământ profesional tehnic și instituții de pe piața muncii din perspectiva de gen.

B. OBIECTIV

• Realizarea unei evaluări la nivel de Instituții de Învățământ Profesional Tehnic și Instituții de pe Piața Muncii privind serviciile de ghidare în carieră și angajare în câmpul muncii din perspectiva de gen.
• Elaborarea recomandărilor privind asigurarea accesului echitabil din perspectivă de gen la servicii de ghidare în carieră și angajare în câmpul muncii pentru Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic, angajatori, structurile teritoriale ale ANOFM, persoane care se autoangajează etc.

C. ACTIVITĂȚI

• Analiză percepțiilor, realizărilor și dificultăților privind serviciile echitabile de ghidare în carieră din perspectiva de gen, în Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic.
• Analiza percepțiilor, realizărilor și dificultăților privind angajarea în câmpul muncii, din perspectiva de gen, a absolvenților din Învățământul Profesional Tehnic.
• Elaborarea recomandărilor pentru îmbunătățirea serviciilor echitabile de ghidare în carieră din perspectiva de gen, în Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic.
• Elaborarea recomandărilor pentru structurile teritoriale ale ANOFM, angajatori și persoane care se autoangajează pentru îmbunătățirea serviciilor echitabile de angajare în câmpul muncii, din perspectiva de gen.
• Prezentarea rezultatelor în cadrul unui workshop și valorificarea feedback-ului.

D. REZULTATE

• Raport despre situația la zi privind serviciile de ghidare în carieră oferite de Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic Secundar și Postsecundar și Instituțiile de pe Piața Muncii, analizate din perspectiva de gen.
• PPT privind concluziile și recomandările pentru Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic, structurile teritoriale ale ANOFM, angajatori și persoane care se autoangajează

E. METODOLOGIE

Raportul inițial va include:
• Metodologia cercetării
• Instrumentele de cercetare
Metodologia și instrumentele vor fi aplicate doar după aprobarea lor de către CEDA

Raportul final va pune accent pe următoarele aspecte:
• Reflectarea situației la zi privind ghidarea în carieră a tinerilor din perspectiva de gen în Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic și angajarea în câmpul muncii, inclusiv crearea condițiilor specifice pentru tineri și tinere.
• Prezentarea percepțiilor, practicilor existente și a problemelor identificate.
• Formularea concluziilor și a recomandărilor pentru Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic, pentru structurile teritoriale ale ANOFM, angajatori și persoane care se autoangajează etc.
Datele colectate vor fi analizate și interpretate într-un mod coerent și sistematic, utilizând metodologia aprobată inițial. Dacă se va reliefa pe parcurs necesitatea unor noi instrumente, ele vor fi coordonate în prealabil cu CEDA.

F. ASPECTE DE MANAGEMENT

Managerul proiectului va monitoriza procesul și consultantul va colabora cu echipa de proiect.

J. TERMENI ȘI CONDIȚII

• Logistica: Proiectul va acoperi, la necesitate, costul deplasării consultantului pe teren.
• Taxe: Consultantul este responsabil pentru achitarea taxelor conform legislației în vigoare
• Codul de conduită: Activitatea echipei de proiect se bazează pe valori și principii recunoscute și este esențial ca în procesul de cercetare să se respecte drepturile copiilor și principiile metodologice centrate pe copil.
Cu consultantul va fi semnat un contract în care se vor detalia termenii și condițiile suplimentare privind realizarea studiului și rezultatele scontate.

H. CERINȚE PRIVIND APLICAREA

Aplicațiile consultanților trebuie să includă:
• CV-ul
• Motivarea interesului pentru sarcina dată și viziunea generală privind realizarea ei.
• Propunerea financiară care include costul unei zile de consultanță pentru serviciile prestate și numărul de zile necesar.

I. CERINȚE PRIVIND CALIFICAREA

Consultantul va fi selectat în baza experienței în domeniul solicitat. Cerințele minime de calificare sunt următoarele:
• Experiența în elaborarea și utilizarea diferitelor instrumente de evaluare.
• Cunoștințe și expertiză în realizarea interviurilor, discuțiilor de focus grup, elaborarea indicatorilor etc.
• Experiență de cel puțin 3 ani în elaborarea studiilor de evaluare.
• Experiență în realizare a studiilor de evaluare în domeniul educație va fi considerată un avantaj.

G. DURATA SARCINII

Se așteaptă ca sarcina să fie realizată într-o perioadă de 2,5 luni (necesarul de zile lucrătoare e negociată cu expertul în funcție de viziunea metodologică).

K. PLĂȚI

Plata serviciilor se va efectua după prezentarea și aprobarea Raportului Final în limbile română și engleză și semnarea Actului de primire predare.