События

Eveniment grandios. Discuții despre reperele metodologice și prezentarea schimbărilor realizate în cadrul ariei curriculare

Astăzi, 20 septembrie 2018, directorii și directorii adjuncți din Instituțiile de Învățământ Profesional Tehnic, reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, CEDA, precum și experții implicați în elaborarea curriculumului la disciplinele «Educație pentru societate» și «Dezvoltare personală» discută reperele metodologice și prezintă schimbările realizate în cadrul ariei curriculare «Științe socioumanistice», precum și oportunitățile oferite cadrelor didactice din sistemul de Învățământ Profesional Tehnic.

Evenimentul este organizat de Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri (CEDA) în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în cadrul proiectului «Reconceptualizarea Orientării Profesionale și Consilierii în Carieră, faza a II-a» (REVOCC II), finanțat de către Agenția de Dezvoltare a Austriei (ADA).