Объявления

Concurs de selectare a unui expert / grup de experți sau organizație privind efectuarea unui studiu de identificare și cartografiere a prestatorilor de servicii de formare a adulților din Republica Moldova

Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) în parteneriat cu Helvetas Moldova, anunță concurs de selectarea unui expert/grup de experți privind efectuarea unui studiu de identificare și cartografiere a prestatorilor de servicii de instruire a adulților (formale și non-formale) din Republica Moldova, în special în domeniul Antreprenoriatului, sectorului Agroalimentar și digitalizării/tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC).

Serviciile vor fi executate în baza Termenilor de Referință care pot fi descărcați aici.

Oferta de participare la concurs va conține informație concisă cu indicarea următoarelor:

1. Date de contact (numele ofertantului/ofertanților/companiei ofertante, numărul de contact, adresa electronică);
2. Descrierea pe scurt a motivelor, pentru care considerați că sunteți cel mai bun candidat pentru a îndeplini cu succes serviciul solicitat (max 2 pagini);
3. Descrierea pe scurt a metodologiei sau activităților pe care le veți utiliza pentru a realiza serviciile solicitate (max 3 pagini);
4. CV-ul expertului/CV-urile experților implicați în sarcinile prezentului studiu max 3 pagini fiecare, evidențiind experiența relevantă anterioară, inclusiv cel puțin 2 referințe. În plus, în cazul în care aplicați ca organizație, anexați documentația privind experiența relevantă anterioară și contactele a cel puțin două referințe relevante;
5. Oferta financiară, inclusiv bugetul detaliat pentru fiecare sarcină.

Toate documentele necesită a fi autentificate prin semnătură și/sau ștampilă. Datele cu caracter personal sunt destinate utilizării interne a Centrului pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri și a Helvetas Moldova, garantând confidențialitatea acestora.

Oferta urmează a fi datată și semnată de către ofertant și expediată prin e-mail la adresa [email protected] până pe 15 septembrie 2023, ora 17.00.

Ofertele care nu respectă condițiile din anunț și termenii de referință nu vor fi luate în considerare.

Pentru informații suplimentare, Vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 885 425 / 079 002 848 sau la adresa de e-mail: [email protected].

Acest concurs este desfășurat cu susținerea Proiectului ”Soluții pentru Tineri”, finanțat de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și Proiectului OPTIM, susținut de Guvernul Elveției și organizația Helvetas